Ferma Cristescu · Secaș, Timiș · din 2013

Angus de rasă, crescut în Banat.

Black și Red Angus cu genetică irlandeză, crescut pe pășune, în fermă certificată ecologic. Din 2013 am adus peste 4.000 de vaci Angus pentru fermierii din România. Astăzi avem 800 de animale la Secaș.

Povestea fermei

Printre primii care au adus Angus în România.

„În 2012 am mâncat un steak cum nu mai mâncasem până atunci. Am întrebat ce carne e și am aflat că e vită Black Angus. Din clipa aceea am știut ce vreau să fac.”Paul Cristescu, fondator

O iarnă întreagă am citit tot ce am găsit despre rasă.

Înainte să aduc primele animale, l-am sunat pe dr. Vasile Pachițanu, omul pe care îl consider tatăl Angusului în România. El a adus primele Angus în țară, în anul 2000, prin transfer de embrioni. L-am sunat doar să-i cer o părere, iar el mi-a vorbit o oră și jumătate despre vacile Angus, cu atâta dragoste și pasiune, de parcă îmi povestea despre copiii lui. Atunci am știut că acesta e drumul meu.

Paul Cristescu și dr. Vasile Pachițanu, cu pălării, într-o sală de licitație de Angus din Germania
Cu dr. Vasile Pachițanu, la o licitație de Angus în Germania

Am vizitat apoi ferme din toată Europa. M-a impresionat genetica irlandeză, așa că de acolo am cumpărat: în octombrie 2013 am adus primele 50 de vaci din Irlanda, pe pășunile de acasă, de la Plugova, în Caraș-Severin.

Curând au venit și alți fermieri să mă întrebe de unde și cum. Așa am început să aduc animale și pentru ei, din Irlanda, Scoția, Marea Britanie și Danemarca. Până azi, peste 4.000 de vaci Angus au ajuns prin noi în ferme din toată țara. Astăzi România are cea mai mare populație de Angus din Europa, și mă bucur că am pus și eu o cărămidă la asta.

Când terenul de la Plugova n-a mai ajuns, m-am mutat cu ferma la Secaș, în Timiș. Aici cresc acum 800 de animale Black și Red Angus, iar carnea lor ajunge în cele șase măcelării Cristescu din Banat.

Paul Cristescu pe pășune, cu o vacă Black Angus care îl pupă pe obraz
Secaș, Timiș

Aici cresc vacile noastre.

Pășune, aer curat și liniște.

Vaci și viței Black și Red Angus la umbră, pe pășunea fermei
Genetica

Genetică aleasă, nu întâmplătoare.

Am început cu vaci din Irlanda și am adăugat de-a lungul anilor genetică din Scoția și Danemarca, cu linii americane și canadiene. Animalele au pedigree pe 4 generații. Creștem atât Black Angus, cât și Red Angus.

  • Fătări ușoareAngus fată de obicei singură și are grijă de vițel. Pentru o fermă pe pășune, asta contează cel mai mult.
  • Viței viguroșiVițeii se ridică repede, sug singuri și cresc bine pe lapte de mamă și pășune.
  • O rasă calmăAngus e o rasă liniștită. Dacă o iubești, nu o stresezi, și se lucrează ușor cu ea.
  • Carne marmoratăFirele fine de grăsime dintre fibre dau carnea suculentă pentru care Angus e cunoscut în toată lumea.
Import și selecție

Fiecare animal, ales pe viu.

Din 2013 am bătut fermele și licitațiile din Irlanda, Scoția, Danemarca și Germania. Am ales animalele unul câte unul, pe pășune, și le-am adus cu camionul până la fermierii din România. Peste 4.000 de vaci Angus au ajuns așa în ferme din toată țara.

Cireada de vaci Angus pe dealurile de la Plugova, toamna
Primele noastre vaci Angus, toamna, pe dealurile de la Plugova
  1. Primele 50 de vaci Angus, aduse din Irlanda pe pășunile de acasă, de la Plugova.
  2. Licitații de Angus în Germania și Scoția, selecție de juninci pe pășunile din Irlanda.
  3. Câte două camioane de juninci și vițele pregătite pentru montă, pentru fermieri din toată țara.
  4. Selecție în fermele din Danemarca: vițele și tăurași cu pedigree, din linii americane și canadiene.
  5. În Danemarca am cumpărat de la unul dintre cei mai premiați crescători de Angus, al cărui taur, Geis Gambler, a intrat în Cartea Recordurilor ca cel mai mare taur al Danemarcei: 1.744 kg. Animalele luate de la el au venit la noi, în fermă, nu pentru vânzare.
  6. La Societatea Aberdeen-Angus din Scoția, acolo unde a început registrul rasei.
  7. Pentru ferma noastră am adus vaci din cireada Rawburn a familiei Elliot, de la Kelso, în Scoția: una dintre cele mai performante crescătorii de Angus din Europa, care în 2026 a stabilit recordul european de preț pentru o junincă Angus: 73.500 de guinee, adică 89.338 de euro.
  8. Doi campioni ai Irlandei aduși în România: unul la vacile noastre de la Plugova, altul trimis singur în camion, „tratat ca un campion”, pentru ferma Stegeran din Maramureș.
Selecție pe pășune, în Irlanda
Selecție pe pășune, în Irlanda
Juninci Angus alese în Irlanda
Juninci Angus alese în Irlanda
La crescătorul din Danemarca, în fața premiilor câștigate de taurii lui
La crescătorul din Danemarca, în fața premiilor câștigate de taurii lui
Lângă taurul cumpărat din Danemarca, adus apoi cu camionul la ferma noastră
Lângă taurul cumpărat din Danemarca, adus apoi cu camionul la ferma noastră
La o licitație de Angus în Germania
La o licitație de Angus în Germania
Campion al Irlandei, la National Calf Show
Campion al Irlandei, la National Calf Show
Pedigree House, sediul Societății Aberdeen-Angus din Scoția
Pedigree House, sediul Societății Aberdeen-Angus din Scoția
Pentru crescători

Animale Angus pentru ferma dumneavoastră.

De la câteva juninci pentru un început până la un lot întreg din import, vă ajutăm să alegeți animalele potrivite pentru pășunea și planurile dumneavoastră.

Cireadă de vaci Black Angus pe pășune
01

Juninci de reproducție

Black și Red Angus din ferma noastră, crescute pe pășune, crotaliate și cu actele în regulă. Le alegeți la fermă, pe viu.

02

Tăurași pentru montă

Din producția proprie, cu părinți din Scoția sau Irlanda, pentru fermele care vor să-și îmbunătățească genetica turmei.

03

Import la comandă

Vițele pregătite pentru montă, juninci gestante și tauri autorizați, din Irlanda, Scoția și Danemarca. Pedigree pe 4 generații, carantină făcută și analizele la zi.

04

Sfaturi pentru început

Vreți să porniți o fermă de Angus? Vă spunem ce am învățat în 13 ani: rasa, pășunea, furajele, fătările și unde se greșește de obicei.

Ce avem acum disponibil? Lotul se schimbă de la o lună la alta. Sunați-ne sau scrieți-ne pe WhatsApp și vă spunem exact.

Cum creștem

Pe pășune, cu furaje din ferma noastră.

Vaci Angus pe pășune
01

Pășune

Din primăvară până toamna, vacile și vițeii stau afară, pe pășune, în cireadă, cu taurul lângă ei.

Cireadă de vaci Angus la umbra copacilor
02

Furaje proprii

Iarna primesc fân, siloz și cereale din culturile fermei. Știm ce mănâncă fiecare animal.

Taur Black Angus din ferma Cristescu
03

Certificat ecologic

Ferma și bovinele sunt certificate ecologic și verificate în fiecare an de Bio Cert Tradițional.

De la fermă în vitrină

Carnea fermei o găsiți în șase măcelării Cristescu.

Făget, Reșița, Oravița, Băile Herculane, Moldova Nouă și Anina, în magazinele Penny.

Măcelăria Cristescu
Întrebări frecvente

Ce ne întreabă crescătorii.

Vindeți animale Angus pentru reproducție?

Da. Avem juninci și tăurași Black și Red Angus din ferma noastră de la Secaș, iar la cerere aducem animale din import. Ce avem disponibil se schimbă de la o lună la alta, așa că sunați-ne la 0734 07 07 07 și vă spunem exact.

Ce acte au animalele din import?

Pedigree pe 4 generații, carantina făcută și toate analizele la zi. Junincile gestante vin cu ecografia și cu adeverința taurului cu care au fost montate. Animalele sunt crotaliate și înregistrate, ca orice bovină din România.

Pot vizita ferma înainte să cumpăr?

Da, și chiar vă recomandăm. Vizitele se fac doar cu programare, ca să avem timp să vă arătăm animalele și să răspundem la întrebări.

Care e diferența dintre Black Angus și Red Angus?

Doar culoarea, dată de o singură genă. Ca rasă sunt la fel: calme, cu fătări ușoare, viței viguroși și carne marmorată. Noi le creștem pe amândouă.

Ferma este ecologică?

Da. Ferma și bovinele sunt certificate ecologic, sub controlul organismului Bio Cert Tradițional (RO-ECO-025). Animalele stau pe pășune din primăvară până toamna, iar iarna primesc furaje din culturile fermei.

De unde pot cumpăra carne de la ferma voastră?

Din cele șase măcelării Cristescu din Banat: Făget, Reșița, Oravița, Băile Herculane, Moldova Nouă și Anina, toate în magazinele Penny.

Contact și vizite

Veniți să vedeți animalele.

Vizitele la fermă se fac doar cu programare. Sunați-ne sau scrieți-ne pe WhatsApp și stabilim o zi.

Ferma nr. 4 Paniova, Sat Secaș
Comuna Secaș, jud. Timiș